Facturile la energie termică livrată în sistem centralizat, gaze naturale, apă potabilă și canalizare, salubritate, iluminat public și transport public local de călători, care au în prezent statut legal de titluri executorii, ar putea să-și piardă această calitate, ceea ce înseamnă că executarea silită a celor cu restanțe la plată va deveni mai dificilă, nemaiputând fi demarată direct, ci doar după decizii în acest sens ale instanțelor de judecată.
Înscrisurile sub semnătură privată care, potrivit legii, sunt valabil încheiate și au caracter de titlu executoriu, pot fi puse în executare fără a fi, în prealabil, înscrise în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM).
Senatul a adoptat, marți, o propunere legislativă care abrogă reglemetările actuale potrivit cărora contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, constituie titluri executorii. Guvernul a avertizat că abrogarea prevederilor are efect și asupra cambiei, biletului la ordin sau cecului, conducând la insecuritatea raporturilor juridice.